„Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii evanghelişti; pe alţii pastori şi în vă ţă tori” (Efeseni 4:11). Apostolii sunt trimişii Domnului, cu misiunea deosebită cum ar fi desţelenirea unui nou câmp pentru Evanghelie (Marcu 16:15-18,20). Aşa au fost cei 12 apostoli, Pavel ca apostol al neamurilor şi alţii (Matei 10:1-4; Marcu 6:30; Romani 1:1; 11:13). Slujba de prooroc se deosebeşte de darul proorociei. Proorocul are cel puţin două daruri: darul vorbirii despre înţelepciune şi darul vorbirii despre cunoştinţă. Evanghelistul este chemat să predice Evanghelia Domnului Isus şi este însoţit de semne şi rezultate deosebite în activitatea lui prin întoarcerea păcătoşilor la Dumnezeu. Pastorul are sarcina păstoririi credincioşilor care compun o biserică locală după indicaţia dată lui Petru de către Domnul Isus (Ioan 21:15-17). Toţi slujitorii reprezintă o singură treaptă spirituală, termenul de episcop, prezbiter şi pastor priveşte aceeaşi slujbă (1 Petru 5:1-2; Fapte 20:17,28; Filipeni 1:1). Din punct de vedere administrativ, se poate deosebi slujba de pastor de cea de prezbiter. Diaconatul a luat fiinţă ca o slujbă cu caracter gospodăresc (Fapte 6:1-6). Mai apoi a căpătat, pentru unii dintre diaconi care s-au remarcat, şi un caracter spiritual (Fapte 6:8-15; 1 Tim. 3:8-12). „Pentru că cei ce slujesc bine ca diaconi, dobândesc un loc de cinste şi o mare îndrăzneală în credinţa care este în Hristos Isus” (1 Tim. 3:13).
